Povestea emoționantă a compozitorului Boris Lebediuc. Artistul aproape și-a pierdut vederea și are probleme de auz, însă continuă să scrie muzică și să cânte
Embed:
Povestea emoționantă a compozitorului Boris Lebediuc. Artistul aproape și-a pierdut vederea și are probleme de auz, însă continuă să scrie muzică și să cânte

Talentul e o "meserie" cu care te naști, nu una pe care ai de gând s-o înveți. Cei înzestrați cu un anumit har sunt nevoiți să-i ducă povara pe tot parcursul vieții, indiferent de circumstanțe. În cazul compozitorului moldovean, Boris Lebediuc, talentul s-a transformat într-o lungă răbdare - o mare provocare pe care trebuie să o înfrunte zi de zi, în fiecare secundă. La doar 49 de ani, artistul care a scris sute de melodii, multe dintre care au ajuns șlagăre, a ajuns față în față cu ironia sorții. Muzicianul își pierde treptat vederea și auzul. Gravele probleme de sănătate nu i-au putut zdruncina în niciun fel dragostea față cântec, iar ele continuă să dăruiască... "lumină izvorâtă din întuneric".
Elena Derjanschi a încercat să dezlege taina compozitoului moldovean care continuă să încânte, necătând la greutățile pe care este nevoit să le înfrunte.

Talentul este ca o pasăre ca își face cuib unde crede că e mai bine - în adâncurile unei păduri, sau într-un parc îngrijit. Astfel a descris cândva noțiunea de talent scriitorul polonez Henryk Sienkiewicz. Talentul despre care vom vorbi în continuare "s-a cuibărit", mai exact trăiește într-un bloc de la marginea Chișinăului. La prima vedere, nu-l poți deosebi de un om de rând. E suficient însă să-l asculți o singură dată cântând la pian ca să înțelegi că este special. Numele acestui talent este Boris Lebediuc. Iar astăzi va susține un recital doar pentru noi. I-am prevenit deja pe vecini.

Primul instrument pe care l-a avut Boris Lebediuc a fost un acordeon. Era copil în satul său de baștină, Cuhnești, raionul Glodeni. Încă de atunci a îndrăgit muzica, iar muzica i-a răspuns cu aceeași dragoste.

"Prindeam "din zbor" melodiile. Sora mea cânta după note, dar eu după auz."

La vârsta de 8 ani, micul Boris s-a îmbolnăvit de o forma complicată de pneumonie care a început să-i afecteze vederea. Părinții au apelat la tot felul de doctori și tratamente, dar nu au reușit decât să încetinească progresul afecțiunii. Peste cinci ani, viitorul compozitor s-a pomenit la o școală internat din Bălți, destinată copiilor cu deficiențe de vedere.

"Mi-a fost greu în internat, eu fiind un copil răsfățat căruia în familie nu i-a fost refuzat nimic. Și brusc am fost nevoit să trăiesc acolo unde nu-mi plăcea."

După absolvirea Colegiului Muzical-Pedagogic din Bălți, urmată de Academia de Arte la clasa contrabas, Boris Lebediuc a început să cocheteze cu compozițiile muzicale. Pentru a aranja notele pe portativ, tânărul artist făcea eforturi inumane. Mai ales după ce, ironia sorții, la 20 a ani, după un grav accident rutier, a început să-și piardă și auzul, pe lângă problemele pe care le avea cu vederea.
Nu s-a lăsat pradă acestor grele încercări și a continuat să-și urmeze visul... în secret!

"Va rămâne o taină pe care nimeni nu o va putea elucida. Adevăratul compozitor, în procesul de creație gândește într-un mod special. În acel moment el se află într-o lume paralelă, care se numește "muzica"."

Iana-Rodica Novac, Vasile Pascaru, formația "Distinto", Adelia Orlenco - sunt doar câteva nume de interpreți din Moldova și România pe care le-a descoperit Boris Lebediuc. S-a întâmplat la sfârșitul anilor '90, când popularitatea unui șlagăr nu se măsura în vizualizările pe youtube sau în funcție de apariția artiștilor pe copertele celebrelor reviste. În acea perioadă, principalul indicator al popularității era participarea la cele mai mari concerte. De asta depindea și recompensa compozitorului.

"- Am fost plătit modest. Pentru mine conta mai mult să-mi fie cântată muzica. În general, în Moldova era imposibil să câștigi mulți bani din postura de compozitor.
- Care a fost cea mai mare sumă pe care ați primit-o pentru o piesă?
- Am scris o piesă pentru cineva din România pentru care am încasat 500 de euro."

Pe lângă muzică, Boris Lebediuc mai are o pasiune - limbile străine. A reușit să învețe germana, engleza și un pic de franceză. Totul într-un mod autodidact și cu ajutorul alfabetului Braille.

Boris Lebediuc crede că nu ar putea trăi fără inspirație. De-a lungul anilor, principala sa muză a fost mama, Victoria Lebediuc, fostă profesoară de matematică. Ea este cea mai importantă femeie din viața compozitorului.

"În copilărie, îmi plăcea să aduc în fiecare seară ziare și reviste - aveam multe în casă! Cultura a fost la înălțime în familia noastră. Am simțit de atunci că în casă trăiește un pedagog care mă îndrumă și acum prin viață."

Boris Lebediuc și-a închinat întreaga viață muzicii. Acesta este și motivul pentru care nu și-a întemeiat o familie. În general, compozitorul a refuzat să vorbească despre acest subiect încă din capul locului.

"Uneori refuz să fiu ajutat! Am un caracter complicat, sunt orgolios, mulți nu-mi percep glumele, alții nu înțeleg pentru ce muncesc atât, dacă nu o fac pentru bani. În ciuda acestor realități, îmi iubesc toți prietenii, părinții și familia."

Chiar dacă a scris sute de melodii, Boris Lebediuc duce un trai modest dar decent. Nu a cerut nici-un ajutor de la stat. Uneori, mai câștigă ceva bani pe la nunți și banchete, unde este invitat să cânte.

"Ne aflăm într-un restaurant de pa malul Nistrului, unde în fiecare weekend cântă Boris Lebediuc. Este iubit, apreciat și așteptat aici. Muzică live, aer proaspăt și ciripitul păsărilor. E cea mai minunată armonie!"

Cândva, Boris Lebediuc avea recitaluri pe cele mai mari scene din România, Rusia, Belarus și Ucraina. Astăzi însă cântă a fața a câtorva zeci de oameni însă o face cu aceeași dragoste și responsabilitate.

"Eu nu fac diferența între un recital susținut într-un restaurant, sau în fața a 1.500 de oameni. Pentru mine contează starea fiecărui om care mă ascultă. Trebuie să-i oferi omului ceea după ce a venit."

Boris își amintește cu nostalgie de anii când putea admira natura în toată splendoarea ei. Acum doar îi simte suflul, fără să o vadă. Ce mai mare dorință a sa este să poată vedea... cândva... din nou!

"Oamenii se plictisesc atunci când privesc mult într-un singur punct. Dar dacă ai privi anume un râu sau o mare - poți înțelege mult mai multe decât ți s-ar povesti. Înțelepciunea Atotputernicului e atât de profundă, încât trebuie să o căutăm în cele mai frumoase locuri. Iar sunetul valurilor reprezintă cea mai frumoasă muzică pe care o poate da Dumnezeu!"

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.