Preotul care ajută oamenii. Parohul bisericii din satul Maximovca face acte de caritate
Embed:
Preotul care ajută oamenii. Parohul bisericii din satul Maximovca face acte de caritate

Dar din dar se face rai. Acesta este principiul de viață a unui preot din raionul Anenii Noi, care de mai bine de un deceniu își învață enoriașii să-i ajute pe cei care se află în dificultate. Vorbim despre protoiereul Samuil Bacarji, parohul Bisericii "Sfântul Nicolae” din satul Maximovca. La apelul preotului privind acțiunile de caritate răspund cu donații chiar și sătenii plecați peste hotare.

Samuil Bacarji slujește la biserica din Maximovca de șase ani. Preotul a îndemnat localnicii să fie mai buni și mai darnici.


"Inițial oamenii donau ce aveau pe acasă: crupe, conserve, fiecare ce putea. Aduceau la biserică și noi împărțeam celor nevoiași. Știam deja care este țintuit la pat, care este bolnav. Le aduceam haine, mâncare și iată așa de la sine s-a format obiceiul."


În scurt timp, localnicii au început să doneze bani pentru oamenii bolnavi. La îndemnul preotului au răspuns și câteva femei care ulterior au decis să facă voluntariat.

"Așa tare ne-am dorit să-i ajutăm, ca și ei să aibă ce avem și noi. Pentru că parcă trăim în pierderi, dar ei chiar nimic nu au. Din salariul nostru noi cumpăram și duceam chiar și lucruri le dădeam, produse, iată tot ce conservam le duceam."


În ziua în care am vizitat Biserica din satul Maximovca, preotul Samuil Bacarji se pregătea să meargă la Anenii Noi pentru a transporta un scaun special unui tânăr de 19 ani, care suferă de paralizie cerebrală infantilă și se află acum la un centru de reabilitare.


"Preotul din satul vecin ne-a spus că iată este băiatul Dima care are nevoie, el este orfan și invalid de la naștere și dacă putem să-l ajutăm cu un scaun cu rotile. Dar căruciorul să fie unul special, și scaun și pat."


Scaunul cu rotile este multifuncțional și nu a putut fi găsit în țara noastră. Preotul a cerut ajutorul consătenilor aflați peste hotare, iar aceștia au pus mână de la mână pentru a cumpăra dispozitivul și l-au transmis bisericii din Maximovca.


"Iată aici totul este detașabil, asta se scoate, asta se scoate. Asta este pentru.... avion. Și aici iată sunt frânele."


"Din păcate boala progresează și dacă de la început ne era de ajutor căruciorul simplu, cu anii e mai greu să stea pe șezute și să se folosească de căruciorul simplu. Și de aceea a fost nevoie să găsim un cărucior specializat."


Parohul bisericii din Maximovca spune că a acceptat să vorbească despre acțiunile de caritate pe care le organizează pentru ca oamenii aflați în dificultate să știe că pot cere ajutor.


"Fără a manifesta milostenie aproapelui tău nu poți să aștepți milostenie față de tine. Noi nu facem asta pentru noi, noi facem asta în numele Domnului, pentru că Dumnezeu ne-a binecuvântat să facem fapte bune și să fim milostivi."

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.