Primele Știri - 25 Martie 2020, 21:00
Embed:
Primele Știri - 25 Martie 2020, 21:00

Principalele Știri:

1. Bilanțul celor infectați cu Covid-19 crește de la o zi la alta! Moldova a ajuns la 149 de cazuri confirmate, dintre care 24 au fost înregistrate doar astăzi. Îngrijorător este și numărul pacienților în stare gravă, care a ajuns la 20. Printre persoanele infectate cu noul tip de coronavirus  este și un taxator de troleibuz din Capitală, care a contractat virusul de la fratele său, întors recent dintr-o zonă de risc. Nu se știe deocamdată cu câți pasageri a interacționat angajatul Regiei Transport Electric.

2. Mai mulți angajați medicali intenționează să demisioneze pe motiv că nu sunt asigurați cu echipament de protecție în plină pandemie de coronavirus. Avertizarea a fost făcută de avocatul poporului, care a primit numeroase plângeri din partea angajaților sistemului sanitar.

3. PSRM le-a propus partidelor din Moldova să doneze subvențiile bugetare pentru combaterea răspândirii epidemiei de COVID-19. Este vorba despre o sumă totală de aproape 40 de milioane de lei. Anterior, cu o inițiativă similară, dar în termeni mai drastici, a venit grupul parlamentar "Pro Moldova".

4. Pandemia de Covid-19 capătă proporții dramatice în România. Bilanțul celor infectați a trecut de 900 de persoane, iar 13 pacienți au decedat în urma complicațiilor provocate de virus.

5. Mai mulți proprietari de hoteluri din Moldova  au pus lacăt la ușă, iar unii dintre ei ar putea chiar pune cruce pe afacere. Cei care dețin businessuri în acest domeniu spun că înregistrează pierderi uriașe din cauza pandemiei de coronavirus.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.