Procedura de vaccinare în România a fost simplificată. Măsura intră în vigoare peste câteva zile
Embed:
Procedura de vaccinare în România a fost simplificată. Măsura intră în vigoare peste câteva zile

Oricine vrea să fie vaccinat cu AstraZeneca în România, o poate face fără programare. Cetățenii vor avea nevoie doar de buletin. Decizia se referă inclusiv la moldovenii cu cetățenie română și a fost luată la propunerea coordonatorilor centrelor de vaccinare care spun că acestea sunt goale și că angajații de acolo stau degeaba. Totuși, persoanele care sunt deja programate, au prioritate.


"Această posibilitate, foarte probabil că va fi implementată începând de la sfârșitul acestei săptămâni, de vineri, pentru a ne asigura că există un număr suficient de doze în centrele de vaccinare, ținând cont că în momentul acesta alocarea dozelor către centrele de vaccinare se face în baza programărilor deja existente în platformă."

Din cauza controverselor legate de vaccinul AstraZeneca, a scăzut numărul persoanelor care doresc să se imunizeze cu acest ser. Comitetul de siguranță al Agenției Europene a Medicamentului a declarat, în data de 7 aprilie, că există o legătură cauzală între apariția cheagurilor de sânge și vaccinarea cu serul AstraZeneca. Instituția a anunțat însă că nu retrage recomandarea folosirii vaccinului pentru că efectele adverse sunt extrem de rare. Ele urmează să fie adăugate în prospect, în lista de efecte adverse foarte rare.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.