Proiectul de construcție a drumurilor din Orhei, lansat de echipa Partidului „ȘOR”, este aproape de final
Embed:
Proiectul de construcție a drumurilor din Orhei, lansat de echipa Partidului „ȘOR”, este aproape de final

Unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din raionul Orhei este aproape de final. Este vorba despre construcția tronsonului de drum Susleni-Jora de Mijloc, care are o lungime de aproximativ 10 kilometri. Inaugurarea drumului renovat va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, cu o lună mai devreme decât a fost preconizat. Anunțul a fost făcut de  autoritățile raionului  Orhei, în urma unei inspecții pe șantier.

De renovarea porțiunii de drum Susleni - Jora de Mijloc vor beneficia, în primul rând, cei patru mii de locuitori ai comunei Jora de Mijloc, dar și oamenii din celelalte sate din preajmă.


„E altceva. Timp de 30 de ani am mers pe acest drum numai prin pietre, acum mergem pe asfalt, ca la oraș. Altfel spus, ca în Europa".

„Deși drumul se află încă în reparație, mergi cu atenție. Putem circula normal, nu mai sunt acele gropi, acel dezastru care nu era observat de nimeni ani în șir.

Localnicii spun că nu le vine să creadă că, în sfârșit, vor merg pe un drum reparat, iar durata călătoriei până la Orhei, s-a redus de la o oră, la 15 minute.

„Cunoscând problema jorenilor și locuitorilor din satul Lopatna, iată că în acest an se îndeplinește visul lor. Așteptat de 30 de ani. Este o zonă turistică de agrement și este o zonă solicitată de toată Republica Moldova. ”

Potrivit primarului comunei Jora de Mijloc, lucrările se vor încheia mai devreme decât a fost planificat inițial.

„Cred că drumarii vor finaliza lucrările în câteva săptămâni. Deși, conform contractului încheiat cu Consiliului Raional, care este beneficiarul acestui drum, lucrările urmează să fie încheiate la sfârșitul lunii noiembrie.”

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că implementarea acestui proiect amplu, realizat la inițiativa echipei Partidului "ȘOR", va oferi mai multe oportunități celor care locuiesc în preajmă.

„Investițiile făcute aici de către Consiliul Raional și de către Guvernul Republicii Moldova sunt considerabile. Este vorba despre 54 de milioane de lei alocați de Guvern, în urma amendamentelor depuse de deputații fracțiunii Partidului „ȘOR”. Și șase milioane de lei vor fi acordați de către Consiliul raional Orhei.”

În context, liderul Partidului „ȘOR”, deputatul Ilan Șor, a spus că este mândru că s-a reușit implementarea acestui proiect amplu.

„Mă bucur nespus că, împreună cu echipa mea de la Orhei, am reușit să avansăm în ceea ce privește implementarea celui mai mare proiect de infrastructură din raionul Orhei. Scopul acestui proiect este de a impulsiona dezvoltarea economică a localităților noastre, mai ales a satelor, și de a le oferi o perspectivă de viitor. Mai mult, noul drum va impulsiona turismul. ”


La inspectarea șantierului a participat și deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, care a declarat că renovarea drumului Susleni-Jora de Mijloc este o promisiune pe care a făcut-o în calitate de candidat pentru funcția de primar al comunei Jora de Mijloc.

„Vom face tot posibilul ca localitatea dvs. să fie un exemplu pentru orașele țării noastră, dar și alte localități. Acest proiect este unul de suflet, ca să aveți posibilitatea să veniți acasă. ”


Tronsonul de drum Susleni-Jora de Mijloc va asigura accesul rutier pe asfalt spre orașul Orhei pentru opt localități: Jora de Sus, Jora de Mijloc, Jora de Jos, Lopatna, Vâșcăuți, Bulăiești, Mârzaci și Mîrzești. De asemenea, drumul, care are o lungime de 9,6 kilometri și o lățime de peste șase metri, va conecta platoul Orhei de platourile nistrene Dubăsari și Rezina. Conform proiectului, pe toată lungimea șoselei, sunt construite aproape 25 de podețe, pentru evitarea inundării drumului.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.