Proteste de amploare în Cehia față de politica pro-rusă promovată de președintele țării Milos Zeman
Embed:
Proteste de amploare în Cehia față de politica pro-rusă promovată de președintele țării Milos Zeman

Proteste de amploare în Cehia față de politica pro-rusă promovată de președintele țării Milos Zeman.
Doar în Praga au ieșit în stradă peste zece mii de oameni care l-au acuzat pe șeful statului de trădare.
Manifestanții au purtat măști și au păstrat distanța socială.


Oamenii au ieșit în stradă după ce președintele a spus în cadrul unui interviu că exploziile de acum șapte ani de la depozitul de muniții din Vlahovițe s-au produs în urma unei erori umane. Guvernul a criticat declarațiile lui Zeman și le-a calificat drept minciuni. La mijlocul acestei luni, autoritățile cehe au decis expulzarea a 18 diplomați ruși suspectați de implicare în acele explozii. Rusia a răspuns cu trimiterea acasă a 20 de oficiali cehi. Războiul diplomatic dintre cele două țări nu s-a încheiat aici. Autoritățile de la Praga au anunțat că vor mai expulza până la sfârșitul lunii viitoare diplomați ruși, astfel încât numărul acestora să fie egal cu cel al diplomaților cehi care sunt acum în Rusia. În Cehia au mai rămas 27 de diplomați ruși, iar în Rusia - cinci oficiali cehi.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.