Reacția prim-ministrului Ion Chicu la protestul fermierilor: Acesta este un șantaj, pe care nu-l acceptăm
Embed:
Reacția prim-ministrului Ion Chicu la protestul fermierilor: Acesta este un șantaj, pe care nu-l acceptăm

Guvernul va aloca anul viitor bani pentru restabilirea sistemului de irigare în raioanele Ștefan Vodă și Căușeni. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu, în cadrul unei întrevederi cu agricultorii și autoritățile locale din cele două raioane și a discutat despre situația provocată de seceta din acest an. Potrivit Executivului, pentru reabilitarea sistemelor de irigare din țară sunt necesare în jur de 135 de milioane de euro.

În cadrul întrevederii cu agricultorii, premierul Ion Chicu a anunțat că pentru compensarea pierderilor la culturile cerealiere din prima grupă, Guvernul a alocat 200 de milioane lei, prin intermediul AIPA. Acest lucru va permite subvenționarea, în medie, cu 1050 lei per hectar. Potrivit prim-ministrului, restabilirea sistemului de irigare reprezintă o soluție pentru a preveni astfel de situații pe viitor.

"Este evident faptul că statul pentru anul viitor trebuie să identifice sume importante de bani pentru restabilirea sistemului de irigare. Dacă nu restabilim sistemul de irigare în raionul Ștefan Vodă și în Căușeni, cel puțin, va trebui în fiecare an să alocăm pentru acoperirea pierderilor de zeci de milioane."

În același timp, grupul de lucru pe platforma parlamentară a discutat despre modalitățile de a susține fermierii care au avut de suferit din cauza secetei. Una dintre acestea ar fi reeșalonarea creditelor.

"Acest lucru ar urma să se realizeze în două formule: fie, să găsim consens în semnarea unui acord interinstituțional între Guvernul, Banca Națională și instituțiile financiare bancare și nebancare cu Asociația Producătorilor Agricoli, sau la nivelul adoptării în plenul Parlamentului a unui proiect de lege."

Iar reprezentanții opoziției insistă pe majorarea compensațiilor pentru fermieri.

"Noi insistăm la cel puțin 500 de milioane, am arătat și de unde putem să luăm acești bani, fără ca să atragem surse suplimentare. 200 de milioane de lei nu sunt suficiente."

Discuțiile cu premierul nu i-a mulțumit pe agricultorii din Căușeni și Ștefan Vodă, așa că aceștia au decis să-și continue protestele și au pornit cu tehnica agricolă spre Chișinău. Pe drum, fermierii au fost opriți de oamenii legii, care le-au verificat actele. Gestul polițiștilor i-a înfuriat pe agricultori.

"Care este logica, dumneavoastră spuneți că noi ne-am pornit la Chișinău cu plugul care ar fi fost furat Polițist: dumneavoastră cunoașteți că nu aveți dreptul cu anexă să mergeți la Chișinău, în oraș. Dați să verificăm actele pentru ce astai plug nu unealtă care se mișcă pe roți".

Mai mult, polițiștii au vrut să se asigure că fermierii nu au consumat alcool înainte de a porni la drum.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.