Regretatul actor Mihai Volontir ar fi împlinit astăzi 82 de ani
Embed:
Regretatul actor Mihai Volontir ar fi împlinit astăzi 82 de ani

Regretatul actor Mihai Volontir ar fi împlinit astăzi 82 de ani. Artistul s-a născut în data de 9 martie 1934, în satul Glinjeni din raionul Rezina. Din 1957 a fost angajat la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Bălți, unde a debutat cu spectacolul "Chirița din Iași" în rolul Surugiului.

Artistul a jucat în aproape 100 de filme și piese de teatru. Unul dintre cele mai renumite personaje interpretate de Volontir este cel al lui Budulai, din filmul "Țiganul".

Mihai Volontir este cunoscut și ca interpret. Iar una dintre cele mai cunoscute piese ale artistului este "Viața asta-i scurtă tare".

Actorul a primit titlul de Artist al Poporului și cel de cavaler al Ordinului Republicii, cea mai înaltă distincție în stat.

Mihai Volontir a murit în data de 15 septembrie, la vârsta de 81 de ani.

Sursa Foto: publika.md

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.