Respect Moldova - 13 Septembrie 2020
Embed:
Respect Moldova - 13 Septembrie 2020

În această ediție:

1. Părinții sau școala sunt principalii factori care pot pecetlui soarta unui copil! Cu o singură precizare - orice decizie luată de familie sau de profesori, trebuie să fie doar spre binele celui mic. Nimic însă nu poate justifica privarea abuzivă a unui copil de dreptul la educație, mai ales din cauza unui conflict între părinții acestuia și responsabilii Direcției de Învățământ. Din păcate, suntem nevoiți să vă prezentăm un asemenea caz, în speranța că astfel vor fi evitate altele.

2. Pandemia ne-a făcut oarecum mai responsabili, sau cel puțin astfel ar fi trebuit să fie. Interacționăm cât mai puțin fizic, ne putem abține de la o bere cu prietenii sau de la alte ieșiri care nu ard, însă nu avem dreptul să renunțăm la cea mai nobilă misiune de pe pământ - cea de a slava vieți! Și nu vorbim doar de medici ci și de donatorii de sânge, care s-au împuținat semnificativ într-o perioadă critică în care e nevoie de ei mai mult ca niciodată.

3. Iar pe final mai venim cu un exemplu care cade ca o palmă peste fața celor în mâinile cărora se află viitorul nostru. Ne întrebăm de ce talentele născute și crescute în Moldova aleg calea străinătății. Nu, nu doar din cauza "laurilor mai strălucitori" și a banilor mari, ci și din cauza mentalității infecte. Naistul Iulian Pușcă, unul dintre cei mai străluciți instrumentiști pe care i-a dat Moldova în ultimii ani, a fost obligat să plece de la Conservatorul din Chișinău din cauza unei probleme locomotorii. Nu a mai contat că tânărul obținuse la doar 18 ani titlul de "artist emerit" și că mânuia naiul ca pe o extensie a corpului său. A plecat umilit din propria țară, ca să să fie apreciat la justa sa valoare în Irlanda, acolo unde face ce știe ele mai bine - muzică. Venim cu o poveste care ne face să râdem cu un ochi și să plângem cu altul.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.