S-a rupt cerul în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă. O ploaie cu grindină a măturat tot ce a găsit în cale
Embed:
S-a rupt cerul în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă. O ploaie cu grindină a măturat tot ce a găsit în cale

S-a rupt cerul ieri în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă. O ploaie puternică însoțită de grindină  a măturat totul în cale, iar șuvoaiele a inundat mai multe gospodării și zeci de metri de drumuri. După retragerea apelor, în urmă a rămas mâl, care a îngropat curțile și grădinile localnicilor.

Aceste imagini au fost surprinse în raionul Ștefan-Vodă de către un amator. În filmuleț se vede cum plouă puternic cu grindină, iar pe asfalt cad bucăți mari de gheață. Afectate grav de grindină sunt și zeci de gospodării din raionul Căușeni, printre care și cea a Elenei Cioban din satul Săiți.

"Aveam aici porumb, fasole, pepene verde, galben, morcov, sfecla roșie, totul, totul este distrus."

Femeia spune că ploaia era puternică, iar grindina era cât oul de prepeliță, astfel încât a reușit în doar 20 de minute să distrugă tot ce avea în grădină.

"Toată munca, roșiile, pepenii verzi, tot ce am pus în pământ au distrus apele. Era o ploaie puternică, a venit așa brusc, la început se vedeau doar niște nori, ulterior a venit așa de rapid la noi, am reușit doar să închid păsările.", a spus ELENA CIOBAN, locuitoarea satului Săiți, Căușeni.

Apele au inundat și beciurile unor localnici.

"Când o tunat am avut impresia că vine sfârșitul lumii, nu se termina, înainte tuna un pic și gata, acum vreo 10 minute în continuu ținea, mă gândeam că vine vreo planetă peste noi. Apa a venit din drum, am pus la poartă scânduri, dar nu s-o oprit, direct la beci."

Grindina a făcut ravagii și în livezile gospodarilor. Aproape 200 de hectare cu mere, caise, prune și piersici de la marginea localității au fost distruse în totalitate.

"Așa arată astăzi piersicii din livadă care au fost compromiși de grindină. Fermierii spun că au pierdut recolta pentru care au muncit timp de un an. Bucățile de gheață cât oul de prepeliță au afectat toți pomii, astfel incat niciun fruct nu a rămas întreg după furtuna de aseară".

"Aceste fructe nu mai pot fi salvate, ele sunt ciuruite, de parcă au fost mâncate de fiare. Astăzi urma să culegem primii piersici, am lăsat totul baltă, nu mai avem ce strânge.", a zis GALINA CUCOȘ, fermieră.

Iar lui Mihai Platon, care deține o plantație de viță-de-vie de 25 de hectare, grindina i-a distrus jumătate din recoltă. Pagubele se ridică la jumătate de milion de lei.

"Strugurii sunt afectați în proporție de 100 procente. Bobițele sunt traumate, iar dacă în timpul apropiat nu vor fi tratate cu substanțe chimice ca să putem scoate cicatricele din ele, atunci strugurii se vor deteriora mai departe, iar la prima loc coacere, se vor crăpa și mai tare.", a spus MIHAI PLATON, fermier.

Ploia puternică de aseară a afectat aproape toate drumurile din sat.

"Ploaia a început la 18:00 și a durat 30 minute. În tot acest răstimp a fost o ploaie puternică, cu rafale puternice, cu gheață de mărimea porumbului. Astăzi urma să dăm în exploatare o porțiune de drum de pe o stradă ...ploile ne-au stricat tot și urmează să o luăm de la început.", a declarat VALERIU MUSTEAȚĂ, primarul satului Săiți, Căușeni.

Problema ploilor abundente a fost discutată și la ședința Executivului. Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, susține că reprezentații IGSU au intervenit în mai multe raioane pentru a lichida consecințele inundațiilor.

"În urma ploilor cu grindină au fost afectate 120 hectare de livezi din mai multe localități, 23 hectare de vie și 20 hectare de porumb. Până la moment este evacuată apa din gospodării, din magazin, din fântâni.", a declarat PAVEL VOICU, ministrul Afacerilor Interne.

"Sunt suprafețe practic în 90 % afectate. Afectările au avut loc în urma căderilor masive de grindină în zona care nu e protejată de sisteme antigrindină. Chiar dacă am fi avut sisteme antigrindină în aceste zone, ar fi fost dificil de protejat, fiindcă căderile de grindină s-au format în Ucraina.", a declarat ION PERJU, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Pagubele încă nu au fost estimate. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat și pentru această seară ploi însoțite de descărcări electrice. Precipitațiile vor cădea în zona de centru și de sud a țării. Pentru următoarele zile ploi nu sunt prognozate, iar vremea se va încălzi.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.