Sărbătoare pentru cei mici. Terenuri de joacă moderne și colorate au fost inaugurate în alte patru localități din țară
Embed:
Sărbătoare pentru cei mici. Terenuri de joacă moderne și colorate au fost inaugurate în alte patru localități din țară

Sărbătoare pentru copiii din alte patru localități din țară, unde au fost inaugurate terenuri de joacă moderne și colorate. Zonele de agrement sunt amenajate în raioanele Șoldănești, Fălești, Telenești și Râșcani și au fost construite la inițiativa echipei Partidului "Șor". Panglicile au fost tăiate cu muzică veselă, animatori și zeci de copii bucuroși.

'' Eu sunt fericită, dar ei sunt și mai fericiți. Până acum nu aveau unde se juca. Ei când au văzut prima data tocmai nu aveau aer. ''

''Plăcut surprinși am rămas. Fetița chiar demult aștepta cu nerăbdare, să venim să se joace la tobogan. ''

Primarul satului Obreja Veche, Zinaida Mocanu, care a aderat recent la Partidul "Șor", spune că deși localitatea are multe necesități, amenjarea unui teren de joacă era o prioritate.


'' Toate gândurile și toți cei maturi ce gândesc, drumuri în sat, lumină în sat. Dar la copii le trebuie și apă și lumină și un teren de joacă. Iată visul meu și al dumneavoastră, al obrejenilor, astăzi, s-a realizat cu succes. ''


Așa a început veselia pe terenul de joacă proaspăt amenajat în orașul Șoldănești, condus de un primar socialist.

''E frumos, e bine, o distracție minunată pentru copii. Ar fi bine mai multe să se deschidă. ''

'' Suntem mulțumiți, căci copiii noștri o să aibă un spațiu unde să se dezvolte și sănătos și plăcut pentru dânșii. ''

Zona de agrement a fost amenajată în cadrul programului "Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat", lansat de echipa Partidului "Șor". Astfel, a fost îndeplinită solicitarea unei mame care-și dorea nespus de mult un loc de joacă pentru cei doi pici ai ei.

'' Mă uitam într-o seară pe facebook, am văzut o deschidere de teren. Zic, nu suntem din partid, dar dă să încercăm. Am scris un sms către echipă. Receptivitatea a fost imediată. ''

Va fi mai veselă și copilăria picilor din satul Duruitoarea, raionul Râșcani.


'' Eu trăiesc aici, alături, dar încă nu am văzut așa ceva aici.

Terenul de joacă a fost amenajat în cadrul aceluiași proiect, chiar dacă la cârma localității se află un primar din PSRM.

'' Pe timpul nostru, când eram copii, nu era posibilitate, erau timpurile mai grele. Când au fost copiii noștri, la fel. Dar, măcar, o să avem noroc să vină nepoții noștri să vină se joace aici. ''

În siguranță se vor juca de acum înainte și copiii din satul Brânzenii Noi, raionul Telenești.


'' Ca părinte este foarte important, căci este o distracție pentru copii și o liniște pentru părinți. ''

Primarul Veaceslav Tcaciuc, ales pe listele Blocului ACUM, și-a exprimat recunoștința pentru realizarea acestui proiect.

''Este primul obiect de menire culturală pentru copii. Este binevenit. Avem teren sportiv de minifotbal, dar acolo nu avem ceea ce este aici. ''

Proiectul social "Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat" a fost implementat deja în 22 de localități.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.