Scandal în Parlament. În 9 mai va fi sărbătorită și Ziua Victoriei și a Europei
Embed:
Scandal în Parlament. În 9 mai va fi sărbătorită și Ziua Victoriei și a Europei

Ziua de 9 mai este deja de câțiva ani mărul discordiei în Moldova. Astăzi, însă, deputații au pus punct dilemei. Astfel în data de 9 mai, în Moldova, vor fi sărbătorite  concomitent Ziua Victoriei și Ziua Europei. Decizia s-a lăsat cu scandal și replici dure, iar socialiștii și comuniștii au părăsit nemulțumiți sala de ședințe. Aleșii care au rămas au votat unanim inițiativa.   

"Fiindcă este clar că, dacă noi o să dorim, o să fie o zi bună pentru Republica Moldova, care împacă lumea, împacă oamenii în vârstă și împacă tineretul. Noi, de exemplu, Partidul Democrat, pe data de nouă o să fim la memorial și tineretul nostru, organizația, dacă va dori să facă în parcuri sărbătoare, care este problema?", a spus deputatul PDM, Dumitru Diacov.

"Pe calea acestor inițiative, noi oferim tuturor cetățenilor țării dreptul și posibilitatea să sărbătorească și Ziua Victoriei, de la 1945, și Ziua de 9 mai, Ziua Europei, care a intervenit cu câțiva ani mai târziu", a menționat deputatul PDM, Marian Lupu.

"Precum au zis și colegii anterior, este vorba doar despre introducerea unui nou eveniment în hotărârea privind zilele de comemorare și zilele nelucrătoare în Republica Moldova. Noi nu modificăm niciun eveniment din cele care sunt", a comentat deputatul independent, Mihaela Spatari.

Deputații din opoziție i-au acuzat pe autorii inițiativei că încearcă să înlocuiască ziua Victoriei cu cea a Europei.

"Considerăm că este un lucru absolut inutil, majoritatea cetățenilor, sute de mii de cetățeni, de nouă mai, sărbătoresc Ziua Victoriei este o bună tradiție a societății merită să o păstrăm și să o dezvoltăm", a afirmat deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.

"Propunerea este nu de a înlocui Ziua Victoriei, propunerea este de a complimenta ziua de 9 mai cu o altă zi. De aceea, nu este vorba de înlocuire și, vă rog frumos, să nu duceți în eroare nici colegii și nici publicul", a specificat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Analiștii politici sunt de părere că în această zi poate fi o sărbătoare dublă.

"Ziua Victoriei și Ziua Europei nu sunt sărbători divergente, dimpotrivă, între ele există o legătură indisolubilă. În România chiar trei sărbători sunt într-o zi. La acestea două se mai adaugă și Ziua Independenței", a precizat analistul politic, Petru Bogatu.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.