Scandal la Cariera de Piatră de la Micăuți. Alexandru Slusari și Lilian Carp au încercat să blocheze drumul de acces spre carieră
Embed:
Scandal la Cariera de Piatră de la Micăuți. Alexandru Slusari și Lilian Carp au încercat să blocheze drumul de acces spre carieră

Scandal la Cariera de piatră de la Micăuți. Deputații Alexandru Slusari și Lilian Carp au încercat să blocheze utilajul care era antrenat în extragerea și transportarea pietrei, pe motiv că lucrările ar fi ilegale. Potrivit deputaților, zăcămintele sunt extrase de pe un teren ce aparține Primăriei Micăuți. Aleșii spun că în spatele acestei afaceri ar sta doi parlamentari neafiliați - Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi. Slusari a cerut ca la fața locului să intervină poliția și reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului.


Alexandru Slusari susține că lucrările care se fac acum la cariera de piatră din Micăuți sunt ilegale, iar afacerea ar fi gestionată de deputații neafiliați Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi.


"Procesul verbal de control prevede că extragerea pietrei se face cu grave încălcări, că se face pe terenul Primăriei care nu aparține acestei cariere. Se extrage piatră de pe un teren căruia nu i-a fost schimbată destinația. Este un teren agricol. Știți de ce lucrează? Pentru că are "krâșă"."


Polițiștii care au venit la fața locului nu au intervenit. În schimb, cei de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului au început să sigileze utilajul folosit pentru extragerea pietrei. Potrivit reprezentanților inspectoratului, administrația cariere a atacat în instanță decizia prin care pot fi verificați și au obținut câștig de cauză. Ulterior, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a atacat hotărârea la Curtea de Apel Chișinău.


"Există instanța de la Strășeni, care nu e definitivă. Era și procesul verbal al Inspectoratului pentru Protecția Mediului care nu a fost atacat în instanță. Astfel, agentul economic ar fi trebuit să execute această decizie cu privire la neexploatarea zăcămintelor."


Am încercat să obținem o reacție de la agentul economic care gestionează cariera Micăuți, însă acesta nu a fost de găsit. Situația de la cariera Micăuți este examinată și de o comisie specială de anchetă. Președintele acesteia, Nicolae Ciubuc, a anunțat că statul a fost prejudiciat cu 700 de milioane de lei. Mai exact, din carieră s-au extras cu 1,4 milioane de metri cubi de zăcăminte mai mult decât s-a indicat oficial. Mai mult, în cadrul audierilor a ieșit la iveală că muncitorii scoteau piatră de pe terenuri agricole care aparțin autorităților locale. Nicolae Ciubuc a sesizat Procuratura Generală în acest caz, însă deocamdată fără niciun rezultat. Ciubuc a mai sesizat și Guvernul, dar și Consiliul Suprem de Securitate. Acesta a cerut să fie investigate inacțiunile instituțiilor de stat.


"Inspectoratul pentru Protecția Mediului este responsabil cap coadă și are toate pârghiile și instrumentele necesare pentru a contracara acțiunile ilegale din partea unui subiect care aduce prejudicii mediului. Vorbim de prescripții, sancțiuni, inclusiv de sistarea activității și asigurarea respectării acestor măsuri."

Am încercat să obținem o reacție de la instituțiile vizate. Reprezentanții Procuraturii Generale și cei ai Guvernului nu ne-au răspuns la telefon. Iar purtătoarea de cuvânt a Președinției, Sorina Ștefârță, ne-a spus că deocamdată nu deține astfel de informații.

Eugeniu Nichiforciuc a negat implicarea sa și a declarat că nu a fost și nici nu este proprietarul Carierei de la Micăuți. Iar celălalt deputat vizat, Vladimir Andronachi, nu a răspuns la telefon pentru a oferi un comentariu la acest subiect.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.