Se risipește un simbol național. Arcul de Triumf din centrul Chișinăului, se macină chiar sub nasul autorităților
Embed:
Se risipește un simbol național. Arcul de Triumf din centrul Chișinăului, se macină chiar sub nasul autorităților

Unul dintre cele mai emblematice monumente de istorie și arhitectură din țara noastră, Arcul de Triumf din centrul Chișinăului, se risipește văzând cu ochii. Construcția veche de aproape 200 de ani, a început să se macine iar pereții au ajuns într-o stare avansată de degradare. Monumentul, care în timp a devenit un simbol național, se află în gestiunea municipalității, care, de ani buni nu a efectuat, cel puțin, o reparație cosmetică.


Partea de jos de la fundația coloanelor sunt cele mai afectate. Elementele sunt construite din cărămizi de calcar, iar din cauza umedității permanente și a curenților de aer, pietrele au început să se macine.

"Soluția este, trebuie selectată o piatră cu o duritate ma imare, respectiv toate aceste pietre de la bază vor fi reconstituite. Nu este o lucrare complicată, deci eu consider că aici în două luni, acest șantier poate fi executat. "

Pentru a salva monumentul de la degradare, autoritățile ar trebui să intervină cât mai curând, susțin specialiștii.

"Unele pietre abia de se mai tin și pot fi luate lesne cu o singură mână. Pe lângă procesul avansat de degradare, toti pereții monumentului din inima Capitalei au fost vandalizați."

Monumentul este plin cu tot felul de scrijelituri și mîzgîlituri. Răfăcătorii au vandalizat și ușile seculare ale Arcului de Triumf. Am anunțat oamenii legii despre acest lucru, iar în scurt timp, la fața locului a intervenit un echipaj al poliției.

"Niciun perete nu este curat. Toți pereții sunt scriși. Iată, uitați-vă. Asta se numește monument de istorie și arhitectură din centrul Capitalei. Ce puteți spune?
- Fără comentarii."

"Cultura la oameni. La tineri mai mult. Că unul mare nu a făcut așa."

Oamenii legii nu exclud faptul că actele de vandalism au fost comise demult, dar spun că vor verifica imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate pe monument. Vandalii riscă amenzi de până la 1000 de de lei sau 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Doar că șansele de a-i identifica pe făptași, sunt aproape nule

"Deasemenea va fi sesizată și administrația publică locală pentru a restabili aspectul monumentului."

Locuitorii Capitalei speră că autoritățile vor repara monumentul cât mai curând.

"E o operă de artă, e ceva care ne reprezintă orașul. "

"Nu cred că se prăbușește degrabă, dar o reconstrucție pe dinafară, s-ar putea. "

"E un loc turistic, centrul Chișinăului vizavi de Guvern, e un loc important pentru noi."

Arcul de Triumf a fost reparat ultima dată în anul 2002. Am încercat să aflăm de la responsabilii din cadrul primăriei dacă și în acest an au fost prevăzute resurse financiare pentru o reparație capitală. Viceprimarul de ramură, Victor Chironda, nu ne-a răspuns însă la telefon. Arcul de Triumf din centrul Capitalei a fost construit în anul 1840 în cinstea victoriei armatei ruse în războiul ruso-turc din 1828–1829. În interiorul construcției se află un clopot gigant turnat din metalul tunurilor turcești.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.