Sondaj de opinie: Doar patru formațiuni politice ar accede în Parlament în eventualitate unor alegeri parlamentare anticipate, care s-ar desfășura duminica viitoare
Embed:
Sondaj de opinie: Doar patru formațiuni politice ar accede în Parlament în eventualitate unor alegeri parlamentare anticipate, care s-ar desfășura duminica viitoare

Patru partide politice ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Potrivit unui sondaj realizat de Intellect Group, este vorba despre PSRM, PAS, Partidul "ȘOR" și formațiunea "Partidul Nostru". De asemenea, Partidul Comuniștilor s-ar afla la limita pragului electoral, obținând 4,6 la sută din sufragii. Sondajul mai arată că Partidul Democrat, care este acum la guvernare, dar și Partidul Platforma DA, care a fost la guvernare anul trecut,  nu ar obține suficiente voturi pentru a intra în Parlament.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cele mai multe voturi, peste 19 la sută, le-ar obține Partidul Socialiștilor care s-ar alege tot cu 37 de fotolii, câte are și în prezent. Totodată, Partidul Acțiune și Solidaritate s-ar alege cu peste 14 la sută din sufragii și, respectiv, 27 de mandate de deputat, cu 13 mai multe decât are în prezent. Sondajul mai arată că Partidul Politic "Șor" înregistrează o creștere constantă și semnificativă în ultimele luni și se clasează pe poziția a treia în topul celor mai influente partide din Moldova. Pentru această formațiune și-ar da votul 8,6 la sută dintre alegători. În aceste condiții, partidul ar avea 16 fotolii în Parlament, cu 9 mai mult decât în prezent. În același timp, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, două formațiuni extraparlamentare ar putea accede în Legislativ. Este vorba despre formațiunea "Partidul Nostru" și Partidul Comuniștilor. În același timp, sondajul arată că două partide, PDM, care face parte din coaliția de guvernare și Platforma DA, care a fost la guvernare anul trecut, nu ar ajunge în Parlament. Ambele formațiuni ar obține sub trei la sută din voturi. Totodată, puțin peste 5 la sută dintre participanții la sondaj spun că ar vota cu alte partide, iar aproape 15 procente nu vor merge la urne. Participanții la sondaj au fost întrebați și pe cine ar vota în funcția de președinte al țării la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. În turul doi ar ajunge Igor Dodon și Maia Sandu. În primul tur, actualul șef al statului ar obține peste 36 la sută din sufragii, iar lideul PAS - aproape 26 la sută. Pe locul trei în topul preferințelor moldovenilor se situează liderul Partidului "ȘOR". Intenția de vot la prezidențiale pentru Ilan Șor este de peste 13 la sută din cei care au exprimat o opțiune de vot. Asta în condițiile în care el nu poate candida pentru fotoliul de președinte deoarece nu are vârsta necesară. Alți aproape zece la sută dintre alegători ar vota cu Renato Usatîi, iar Vladimir Voronin și Andrei Năstase ar acumula șase și respectiv 5 procente din sufragii. Sondajul a fost realizat de Intellect Group, în perioada 23 - 28 iulie, pe un eșantion de peste o mie de persoane și are o marjă de eroare de 3,2 procente.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.