Spînu, luat la rost de parlamentari pentru situația din sistemul energetic: ”Matale nu ți-a deschis ușa nici Miller. Să dai nasul în jos și să te apuci de lucru"
Embed:
Spînu, luat la rost de parlamentari pentru situația din sistemul energetic: ”Matale nu ți-a deschis ușa nici Miller. Să dai nasul în jos și să te apuci de lucru"

Replici acide între deputații Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și ministrul Dezvoltării Regionale și Infrastructurii, Andrei Spînu. Parlamentarii l-au luat la rost pe vicepremier pentru situația creată în sistemul energetic și au acuzat guvernarea că nu s-a descurcat cu negocierea unui acord între Moldovagaz și Gazprom. Partidul "ȘOR" a cerut audierea Guvernului, dar propunerea a fost respinsă de majoritatea parlamentară.


"După ce ne-a asigurat săptămâni la rând că situația este sub control și că nu există motive de îngrijorare, ieri Guvernul a instituit stare de alertă."


Inițiativa Partidului "ȘOR" de a audia reprezentanții Guvernului în problema aprovizionării cu gaze naturale nu a fost susținută de deputații PAS. Totuși, parlamentarii din opoziție au profitat de prezența în Parlament a vicepremierului Andrei Spînu și l-au luat la întrebări.


"Ce-i cu gazul? Și cu combustibil, diferite sorturi de combustibil."


Spînu i-a spus lui Reidman că se face vinovat de faptul că Moldova s-a angajat să achite datoria regiunii transnistrene pentru gaze.


"Vreau să vă întreb dacă dumneavoastră ați semnat protocolul din 23 aprilie 2007 între RM și Gazprom. A semnat Zinaida Greceanîi și Oleg Reidman. În care dumneavoastră ați recunoscut datoria pe care o are Moldovagaz pentru Gazprom. V-ați angajat să faceți tot posibilul ca să nu mai avem acea datorie. Și domnul Voronin. Domnul Reidman era consilierul dumneavoastră. Și ați adus țara asta să fie șantajată energetic."


"În rezultat am avut un contract normal. Un pic cam scump, dar după o formulă cunoscută și cu rezultate cunoscute din timp. Voi nu ați putut vorbi, nu ați vorbit, ați întârziat cu termenele și azi îi căutați pe cei vinovați. "


Vladimir Voronin i-a sugerat lui Spînu că pentru a reuși să negocieze cu Gazprom un acord favorabil pentru Moldova ar trebui să nu mai fie atât de înfumurat.


"El e tânăr dar eu oleacă o să îi fac de „skidkă” când o să mă apuc de el în serios. Sursele energetice, dragul meu, întotdeauna au fost și o să fie elemente politice. Voi să fiți mai atenți când vă implicați în diferite aventuri legate cu „Krîmskaia platforma” cu alte chestii și așa mai departe. De aceea matale nu ți-a deschis ușa nici Miler. Să dai nasul în jos și să te apuci de lucru."


"Indiferent cine v-a deschis dumneavoastră ușa, dumneavoastră ați adus țara unde ați adus-o. Generația mea, generația mea, generația mea răspunde și trebuie să scoată toată mizeria pe care ați făcut până acum."


La rândul său, socialistul Igor Dodon a declarat că Moldova nu are un contract de cumpărare a gazului rusesc pentru că Guvernarea a început prea târziu negocierile. Șeful statului ar trebui să se implice, spune Igor Dodon.


"Am înțeles că doamna președinte nu vrea să meargă la Summit-ul CSI care se desfășoară în aceste zile la Minsk, a spus că pleacă doamna Gavrilița. De ce nu pleacă președintele țării la Minsk să se vadă cu Putin, să discute, să vadă ce facem cu gazul?"


Recent, fiind întrebată dacă șeful statului se va implica în procesul de negocieri cu Gazprom, purtătorul de cuvânt al Maiei Sandu, Sorina Ștefârță, ne-a spus că Președinția va anunța dacă va întreprinde sau nu acțiuni în acest sens. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că nu vede vreo componentă politică în procesul de negocieri.


"Eu cred că există o tendință și un mare apetit a unor mijloace de informare în masă și a unor experți de a induce cât mai mult politic în aceste negocieri, acestea trebuie făcut cât mai mult în afara imixtiunilor politice."


Contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a expirat la sfârșitul lunii septembrie.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.