Ștefan Gațcan s-a întors în Moldova
Embed:
Ștefan Gațcan s-a întors în Moldova

Fostul deputat socialist, Ștefan Gațcan s-a întors în Moldova, iar securitatea acestuia este asigurată de paza de stat. Informația a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune de președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță. El a mai precizat că în timpul apropiat deputații PSRM se vor convoca într-o ședință pentru a discuta situația legată de deputatul demisionar. Potrivit datelor Inspectoratului de Poliție Județean Iași, confirmate pentru Ziarul de Gardă, până acum, Ștefan Gațcan s-a aflat la Iași.

Astăzi, Curtea Constituțională a respins solicitarea deputatului PRO MOLDOVA Sergiu Sîrbu de a suspenda procedura de declarare a vacanței mandatului de deputat a lui Ștefan Gațcan. În decizia, publicată pe site-ul Curții, instituția menționează că nu deține competențe în acest sens.
Precizăm că pronunțarea unei hotărâri pe fondul sesizării urmează să fie făcută în cadrul unei ședințe a Curții. Sergiu Sîrbu a solicitat magistraților să interpreteze articolele 68, 69 și 71 din Constituția și să se expună pe marginea independenței mandatului de deputat. Mai exact, Sergiu Sîrbu a întrebat Înalta Curte dacă parlamentarul este în slujba poporului sau a partidului și dacă un deputat poate fi obligat să-și depună mandatul dacă părăsește fracțiunea sa.

În data de 1 iulie, Partidul Socialiștilor a anunțat că Ștefan Gațcan renunță la mandatul de deputat, după ce cu o zi înainte acesta a părăsit fracțiunea parlamentară a PSRM și a declarat că aderă la grupul PRO MOLDOVA.

Deputații PRO MOLDOVA susțin că Gațcan ar fi fost presat și intimidat de socialiști să renunțe la mandat. Deputații PSRM au respins aceste acuzații. Ulterior, Gațcan a apărut în câteva înregistrări video în care a dat asigurări că nu a fost presat sau sechestrat.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.