Un laborator de la Chișinău anunță că a cumpărat reactivi ce permit identificarea tulpinii britanice de COVID-19
Embed:
Un laborator de la Chișinău anunță că a cumpărat reactivi ce permit identificarea tulpinii britanice de COVID-19

În timp ce autoritățile noastre sunt încă în așteptarea rezultatelor laboratorului din Germania, care ar confirma sau infirma prezența tulpinii britanice a noului tip de coronavirus, un laborator privat din țara noastră anunță că a cumpărat reactivi ce permit identificarea acesteia. În faza de testare, specialiștii au ales aleatoriu 23 de pacienți, confirmați cu COVID-19, iar dintre aceștia, mai mult de jumătate sunt infectați cu noua tulpină. Ei susțin că testul depistează noua tulpină cu o precizie de 99,9 la sută.

Kitul de reactivi, care identifică prezența tulpinii britanice a ajuns în țara noastră ieri.


"Testul l-am făcut într-un mod foarte simplu. Din probele pozitive la SARS-COV-2 obținute ieri. Am ales aleatoriu 23 de probe pozitive pe care le-am testat cu reagentul tulpina britanică. Respectiv, din acești 23 de pacienți, 14 rezultate le-am obținut ca fiind prezentă tulpina britanică."

Specialiștii precizează că noua opțiune vine ca o completare a investigației cu privire la virusul SARS-COV-2. Testarea pacienților va începe din data de 9 martie.


"Procedura de prelevare este aceeași. Se examinează exodatul din nazofaringe. Pacientul nici va simți diferența. Este același formular, doar că vor fi adăugate mențiunea cu prezența la, cu privire la prezența sau absența tulpinii britanice.Este deja dovedit că această tulpină are un grad de contagiozitate mai mare. Formele pe care le face acest virus sunt un pic cu risc sporit."


Medicii nu exclud că tulpina britanică s-a răspândit în țara noastră. Acest lucru ar explica explozia de cazuri de COVID-19 din ultimele zile, susțin ei.

"Într-adevăr avem copii mai mulți decât aveam, mai exact, începând cu luna februarie. Mai mulți copii, mai mulți tineri. Mai mult decât atât, crește ponderea formelor grave și foarte grave, simptomatica nu s-a schimbat, dar s-a schimbat severitatea, mai greu răspund la tratament. Da, noi ne gândim la mai multe variante, dar nu ne dăm cu presupusul."

La începutul acestei săptămâni, în cadrul unei emisuni de la un post de televiziune, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a declarat că În Moldova a fost confirmată, prealabil, existența tulpinii britanice a COVID-19.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.