Un tir încărcat cu 22 de tone de peliculă a luat foc în timp ce se deplasa pe o stradă din Capitală
Embed:
Un tir încărcat cu 22 de tone de peliculă a luat foc în timp ce se deplasa pe o stradă din Capitală

Un TIR a fost distrus parțial, după ce remorca acestuia plină cu peliculă, a luat foc, în această dimineață, pe șoseaua Balcani. Pompierii au fost alertați în jurul orei 4:00 și au reușit să localizeze în aproape o oră incendiul. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.

Din imaginile expediate pe adresa redacției noastre de către un martor ocular, se observă cum vehiculul arde cu repeziciune. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri. În remorca TIR-ului se aflau 22 de tone de peliculă, iar flăcările au distrus jumătate din încărcătură. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.