Verdict pentru tinerii din Costești acuzați că au omorât o persoană de Revelion. Rudele victimei nu sunt de acord cu decizia instanței și o vor ataca la CSJ
Embed:
Verdict pentru tinerii din Costești acuzați că au omorât o persoană de Revelion. Rudele victimei nu sunt de acord cu decizia instanței și o vor ataca la CSJ

Doi tineri care au ucis în bătaie de Revelion, în satul Costești, raionul Ialoveni, un consătean și-au aflat sentința. Minorul implicat în omor va sta un an la pușcărie, iar pe numele tânărului de 21 de ani Curtea de Apel Chișinău a dictat 13 ani de închisoare.
Rudele tânărului ucis cu bestialitate spun că pedepsele sunt prea blânde și că le vor ataca la Curtea Supremă de Justiție.


Rudele băiatului ucis cer pedeapsa maximă pentru agresori.


”A fost modificată sentința primei instanțe. Curtea de Apel a casat parțial această sentință și a decis ca persoana minoră, inculpatul minor să fie plasat în detenție cu execuție, închisoare pe un termen de un an de zile. Urmează să fie plasat în penitenciarul pentru minori”.


Rudele băiatului ucis nu sunt de acord cu decizia magistraților.


”Toți avocații luptă pentru că ei sunt tineri. Ei vor să-și refacă mai departe viața, dar băiatul nostru cu ce a fost vinovat? El ce nu a vrut să-și refacă viața. Toți luptă pentru aceștia, dar și al nostru a vrut. A vrut să trăiască. Nu m-am așteptat la așa o decizie de la Curtea de Apel. Totuși am așteptat puțină dreptate să mi se facă”.


Familia victimei spune că va ataca sentința la Curtea Supremă de Justiție.


”Cred că o să mergem mai departe la Curtea Supremă, pentru că din ce trece timpul tot mai greu ne este pentru moartea lui Dumitru. Vreau pedeapsă mai dură pentru Simion și pedeapsă mai reală pentru minor”.


Dumitru Jomir, un tânăr de 21 de ani, a fost bătut cu bestialitate în noaptea dintre anii 2019-2020. Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere din preajmă. Din acestea se vede cum mai mulți tineri îl bat pe Dumitru până îl doboară la pământ. La un moment dat, Dumitru se ridică și pleacă. Face însă doar câțiva pași, dar un băiat se apropie și îl mai lovește o dată cu piciorul în cap. Dumitru cade din nou la pământ și nu se mai ridică. Din cauza traumatismelor suferite, tânărul a ajuns în stare gravă la spital unde a murit peste câteva zile. Potrivit martorilor, Dumitru și-a pierdut viața după ce ar fi încercat să-și apere un prieten care ar fi intrat în conflict cu unul dintre agresori. Tragedia de la Costești a provocat un șir de proteste. Zeci de oameni au ieșit în stradă pentru a cere dreptate.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.