Veste buna pentru locuitorii din raionul Soroca. Peste 6.000 de familii vor fi conectate la apeduct
Embed:
Veste buna pentru locuitorii din raionul Soroca. Peste 6.000 de familii vor fi conectate la apeduct

Peste șase mii de familii din raionul Soroca vor avea, în sfârșit, apă potabilă în gospodării. 15 sate vor fi conectate la apeduct, până în anul 2020, în cadrul unui proiect demarat de Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale.

Primii vor avea apă potabilă în gospodării cele peste 300 de familii din satul Tîpilova, care vor fi conectate la apeduct în cel mult două luni.

"La noi în fântâni apă nu-i, așteptăm să primim de aici. Cărăm cu butoiul, cu tractoarele. Iar acum a dat Dumnezeu, în sfârșit și ne-au tras apă", a spus locuitorul satului Tîpilova, raionul Soroca, Victor Pînzaru.

Până la sfârșitul anului, apeductul va fi extins și în comuna Ocolina. Unde localnicii, la fel, sunt nevoiți să care apa de la sute de metri distanță.

Olga Moraru spune că este nevoită să adune apa de ploaie, pentru a avea cu ce își uda grădina.

"Soțul meu regretat, a făcut așa o instalație că atunci când ploua apa se duce prin acest furtun și curge în bac și aveam apa de udat în grădină, sau de spălat un țol", a menționat locuitoarea satului Ocolina, raionul Soroca, Olga Moraru.

"În Ocolina va fi construit rețeaua pe interior, două bazine de acumulare. Și de asemenea o stație de epurare pentru școală și grădiniță", a adăugat primarul comunei Ocolina, raionul Soroca, Valentina Ceban.

Suma totală a proiectului este de 27,5 milioane de lei. Cea mai mare parte din bani a fost alocată din Fondul Național de Dezvoltare Regională.

"Pe moment în raionul Soroca derulează proiectul care prevede construcția apeductului în comunele Ocolina, Parcani și Voloave, suma este de șapte milioane de lei. Anul acesta va fi dat în exploatare. Apoi cu extinderea în 2018-2020 în alte 13 localități", a declarat președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean.

"Noi am dori extinderea magistralelor regionale, la care toată populația să fie conectată. Aceasta este destul de benefic, pentru că noi construind fântâni arteziene noi nu facem decât să secăm solul", a afirmat secretarul Ministerului Construcțiilor, Dorin Andros.

Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.