Zi de doliu național în memoria artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu
Embed:
Zi de doliu național în memoria artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu

Ziua de 5 noiembrie, când urmează să aibă loc funeraliile artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu, a fost declarată zi de doliu național. Astfel, vineri, în întreaga țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12:00 va fi păstrat un moment de reculegere.

  Președinția a emis un decret prin care recomandă autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor să renunțe la desfășurarea acțiunilor distractive în masă. Decretul a fost semnat de șeful statului, Maia Sandu. Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut în data de 28 octombrie, 1920 în orașul Chișinău.  De-a lungul vieții, pentru aportul adus culturii naționale, pictorița a fost decorată cu mai multe distincții de stat. Artista a încetat din viață în data de 1 noiembrie, la vârsta de 101 ani. 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.